Blocul

Blocul în care locuiesc eu este pătrat. Toată lumea şi-a făcut, deci, o idee despre stilul, viaţa şi perspectivele pe care le am. Şi despre marea problemă pe care o am. A locui într-un bloc pătrat este o limitare care îngrădeşte pe orice visător. A locui într-un bloc pătrat este în sine o definiţie.

De multe ori, aspiraţiilor respirate sau înghiţite amar le dau explicaţia aceasta: blocul nostru este pătrat!... înţelegeţi?!!! Idealurilor cu coadă de păun care zboară de la noi pe fereastră le strig: e din cauza blocului! Prin urmare, visul comun al locatarilor unui bloc paralelipipedic este acela de a-şi construi case cu personalitate în afara oraşului. Altfel, tencuiala e gri. Textura e aceeaşi mereu, şi anume granulaţia numită praf-de-piatră, foarte la modă, care înglobează, în timp, o cantitate suplimentară de praf. Totul e foarte EGAL.

Ei bine, există totuşi nişte găuri care plasticizează puţin acest aspect de griş gri. Ele datează de aproape douăzeci de ani şi sunt urme de gloanţe de mitralieră. Chiar la noi pe scară, vecinele în vârstă povestesc cum au adăpostit oameni, cum s-au îngrozit, cum au plâns alături de ei, cum au curăţat treptele cu găleţi de apă uitându-se în altă direcţie, încercând să nu se gândească... la faptul că spală suferinţă lichidă.

Acum e o linişte în blocul pătrat! Cubul e forma uitării perpetue. Infinite. Grele, precum blocul meu de beton. Subconştient, paralelipipedele gri de dimensiuni mari îmi trezesc angoasă.

Singurul lucru interesant pe care vreau să vi-l povestesc, totuşi, despre blocul nostru, e faptul că, în şi din acele sfâşieri ale pielii de bloc provocate de muniţia de război intră şi ies încontinuu păsări. Vrăbii. Găurile încă necicatrizate gospodăreşte din tencuială sunt în momentul de faţă cuiburi. Pot să vă trimit şi o fotografie. Am început să cred că în sinea unei răni, numai construirea unui cuib mai vindecă.

E un lucru deosebit de surprinzător pe care poţi să-l descoperi la un bloc pătrat! Din momentul în care copiii mi-au atras atenţia asupra fenomenului, mi-am dat seama de ceva esenţial. Dacă toate vrăbiile, din toate cuiburile, din toate spărturile şi-ar lua zborul în acelaşi timp, însuşi blocul pătrat, cu o subtilă inerţie dată de greutatea şi duritatea lui, s-ar ridica, totuşi, de la sol. Ca un bondar cu aripi foarte multe, mici, şi înlăuntru.

Din ziua în care am realizat lucrul acesta, proiectele mele artistice, perspectivele şi şansele cutezărilor mele au fost salvate.

În zori de zi ne trezim mai întâi de la balans, şi apoi de la înmiita ciripire.

Blocul meu pătrat PLUTEŞTE începând de pe la cinci în fiecare dimineaţă. Cam asta am vrut să ştiţi despre bloc.