Găleata cu greieri

Încă un secret: imaginea mi-a desenat-o prietenul meu Radu D. (6 ani) după ce i-am spus istorisirea... iar de curând a venit din Japonia şi un premiu pentru dumnealui, lucru care m-a bucurat mult.

repovestită pentru Răzvan şi ai săi

Într-o seară s-a întâmplat să ne viziteze în camera de cămin Luminiţa, o fată pe care o caracterizează cel mai bine vocea ei plină şi zemoasă precum o inimă de harbuz. Ne-a povestit ceva atât de frumos şi ne-a dat atâta nădejde, încât am rămas de atunci încredinţaţi că lucrurile minunate care ni se întâmplă, precum copilăria, nu se pierd, ci se prind ca un medalion la gât, ca fiecare să o poată purta cu sine mai departe pretutindeni. O să vă rog să vă închipuiţi mai întâi o găleată plină cu greieri.

Acum o să vă istorisesc. Ei sunt patru fraţi şi se iubesc tare mult. Pe când erau mici, asemenea tuturor copiilor din sat, aveau o pasiune comună: se jucau pe deal prinzând greieri. Se adunau din toate zările şi se luau la întrecere cine adună mai mulţi, întâmpinându-i printre firele de iarbă, păcălindu-i cu paie lăsate în jos în micile vizuine, ori aplicând tot felul de metode pentru care nu am primit permisiunea de a le da în vileag. După ce oboseau, îşi număra fiecare, cu greu, agoniseala mişunândă pe sub palme în ulcelele ciobite de smalţ. Apoi se stabilea care echipă a fost mai vrednică, şi la urmă le dădeau drumul, urmărindu-şi fiecare cu admiraţie odraslele, ca să ştie a doua zi de unde să le prindă tot pe acelea.

Cei patru de care vă povesteam, fiind mai harnici, s-au pomenit într-o zi că au adunat o găleată întreagă de greieri!

După ce au câştigat, în mod evident, concursul, iar ceilalţi tovarăşi s-au împrăştiat, eliberând insectele, ei au rămas miraţi în jurul căldării, s-au înduioşat de atâta frumuseţe şi s-au hotărât ca pentru seara aceea să-i ducă la ei acasă. S-au lăudat mamei, s-au învârtit în jurul lor, s-au jucat, au ostenit şi au adormit. Pe când visau, ca fraţii, un vis comun, s-au trezit cu toţii într-un zgomot nemaiauzit.

Proaspăt dezmeticiţi, larma îi alăpta cu mirare ca pe nişte iezi. Uitaseră să scoată din casă vietatea îmbrăcată în pielea roşie a temniţei ei. Greieruşii nu scăpaseră, pentru că găleata fusese acoperită, dar începuseră pe rând să ţârâie, ghemuiţi straturi-straturi unii sub alţii, într-un glas nou şi asurzitor.

După debutul primilor s-au contaminat toţi şi a luat fiinţă ceva care se numeşte cântec-de-greiere-absolut. O mie de voci dispuse în canon, multiplicate volumetric la maximum. Au ieşit toţi din aşternuturi şi s-au strâns cu sufletele fluturând în jurul găleţii. Au avut în noaptea aceea cea mai de preţ jucărie din viaţa lor.

Comoara sonoră a lucit până dimineaţă. Miracolul a fost atât de mişcător, încât părinţii, în loc să se tulbure, au coborât lângă ei pe podea. Cu privirile sprijinite pe pereţii ascunşi în beznă, au adulmecat muzica asemenea unei miresme. Dumnezeu le tămâiase odaia cu greieri. Şi Dumnezeu, şi greierii, umpluseră pereţii moi ai căsuţei ca un abur colorat care umfla un balon, clipocindu-le copiilor clopoţeii din inimă. Senzaţia tactilă, vizuală şi sonoră a îmbrăţişării unui astfel de organism e copleşitoare şi iubită precum minunile.

Dimineaţă au deşertat smoala ţârâitoare în iarbă. Văzâdu-se slobozi, robii mici, smeriţi de cântat, s-au scurs ca un lichid lucios, care încotro. Lor li s-au părut, de sus, nişte oameni negri, leneş de grăbiţi, adormitor de agili, împrăştiindu-se după ce au stat înghesuiţi într-o adunare.

În sat, oamenii îi ocrotesc de când se ştiu, îi adăpostesc, le pun de mâncare, îi lasă să umble pe perne în voie, se spune că sunt curaţi pe tălpi.

Câtă bucurie, câtă joacă neprihănită şi câte astfel de difuzoare vii, minuscule, care să semene cântecul pământului, lipsesc din casele noastre astăzi!

Dragii mei, când vă hotărâţi să facem o vizită copilăriei, să treceţi şi pe la mine...

Haideţi… ne luăm greiere?!