Melcul taumaturg sau scurtă poveste despre începuturi

Pentru cine n-a mai auzit nimic despre ce este sau, mai bine zis, cine este lutul, trebuie să precizez că e o vietate stranie şi plăcută.
Lutul are o dinamică lentă. El mişună voluptos pe sub pământ sub formă de fluvii galbene. Radiografiile nerealizate niciodată pământului din preajma apelor ar atesta faptul că el, corpul lutului, e primul creator de land-art. Şi nu land-art vizibil doar la suprafaţă, ci în adâncime, tridimensional, ar spune specialiştii. Olarii sunt un fel de vânători blânzi care aleargă lutul cu lopeţile, îl hăituiesc adică, prin ascunzişurile malurilor ştiute numai de ei. Îl capturează în mreje ca pe nişte iele căutate şi dovedite şi-l lasă multă vreme la zăcut, ca după îngheţ şi dezgheţ să capete piele mai fină. Lutul prins e lasciv. Se mişcă greoi, la început e ca o uriaşă burtă de melc. De fapt el e un melc enorm, diluabil şi divizibil. Pentru că oricât l-ar curăţa, umezi, frământa şi împărţi olarii, pielea lui gălbui-grizată regenerează şi se reîntrupează în organisme vii-lente mai mici.
Eu personal am cunoscut Lutul faţă către faţă. El curge cu încetinitorul şi călătoreşte prin bătătură, se prelinge blazat printre degetele celor pe care îi simte neîndemânateci şi se cuibăreşte în podul palmei meşterilor ca într-un leagăn însufleţit şi comod. Cu dumnealor leagă mereu o relaţie tainică, pe care n-o s-o descopăr prea curând. Am sesizat-o doar, într-o singură clipă de privit, la un olar bătrân. În vreme ce mângâia toracele plastic al oalei, dându-i piele netedă neîncepută, ochii lui au slobozit o licărire neînţeleasă, adâncă, tulburătoare. Olarul bătrân se înţelege cu lutul ca şi cu o iubită. Ei au un limbaj străvechi în care încape o nemărginită dragoste, ca între suflete care s-au cunoscut multă vreme...

Cam asta pot să vă spun despre el. Ziua lui de naştere e atestată documentar în Cartea Facerii, atunci când Dumnezeu a despărţit pământul de ape.
Malul umed, neatins de vreo talpă cred că I-a fost bineplăcut în acea săptămână-de-necuprins-cu-mintea. Astfel încât El şi-a ales tocmai acest fragment din lumea proaspăt creată pentru a da formă primului om. A încuviinţat ca tehnică a artei Sale fâşia unde apele încă mai mângâiau uscatul, unde încă se împleteau. Un loc anume şi un moment exact în timp. Probabil că ar fi fost prea puţin pentru primul Autoportret din istorie să fie plăsmuit doar dintr-un singur element şi să poată fiinţa aleatoriu... având în vedere că avea să devină în curând Veşnicie din toate punctele de vedere.

Un lucru minunat pe care nu pot să-l spun decât prietenilor, în secret (pentru că e din cale-afară de jucăuş şi de necanonic), este convingerea mea că... slobozind suflare de viaţă peste Adam-cel-din-lut, o infimitate, o moleculă de suflu cald de la bunul Dumnezeu s-a scurs de pe gleznele şi tălpile omului pârguit ...şi în lutul pe care acesta stătea. De asta lutul de care vă vorbesc are mişcare în el, voinţă, frumuseţe şi nevoia permanentă de a se desăvârşi căutând îndârjit un meşter şi o suflare fierbinte. Olarii au înţeles asta din vorbele tactile şi din lacrimile uleioase ale lutului cu care implora neauzit şi i-au construit repede cuptoare, în care păstrează focul, ca amintire blândă a puterii dumnezeieşti. Şi lutul se bucură!

Ca orice lucru lăsat de Dumnezeu, mai ales la începuturi, fiinţa lutului e vindecătoare. Copii mici caută lutul din instinct, ştiu dinainte de existenţa lui. Pălmuţele şi tălpiţele lor sunt încredinţate că Dumnezeu a făurit ţărâna, simt nevoia apropierii de ea şi, chiar dacă locuiesc izolaţi la mare înălţime deasupra pământului, adică în rupta-de-real casă cu etaje, ei cercetează până o găsesc. Ei ştiu că adulţii ascund pământul de copii ca să nu se producă ceva hazliu numit mizerie, dar, odată descoperit în ghiveciul cu ficus, e atent şi savuros salvat, scos din temniţa de plastic, gustat şi înşirat într-o sensibilă expoziţie de land-art pe salubra gresie. Copilul de apartament are nevoie de lut ca să răsară în lume frumos şi sănătos.

Fără a fi medici, bunii mei prieteni m-au răpit din oraş ca să-mi arate, într-un loc cu case răsădite în ţărână, cum se joacă, se vindecă şi cresc copiii olarilor de odinioară de mână cu iubirea lor preistorică, regăsită de curând. La Piscu se mai găsesc încă frumosul olar bătrân, casa lui albă stropită cu stele gri în urma luptei cu capriciile lutului zemos, ferestrele păzite de crucea din inima sticlei, cuptorul şi, caturi-caturi de plăsmuiri gri-gălbui care aşteaptă flăcările şi coacerea.

Cei mari istorisesc şi aprind curiozitatea din curcubee de fotografii. Puii de ţăran tresar de cele ce aud despre lutul lor, de călătoriile şi peripeţiile acestuia în lumea largă, unde ei încă n-au ajuns. Transferul de colindare de lume se face repede, copiii care se înţeleg cu lutul prin atingere nu trebuie decât să-l frământe cu picioarele. Dans, bucurie şi victorie. Asimilează prin tălpi şi prin palme toate poveştile auzite ori tipărite în cărţi şi petrecute departe. Lutul care trăieşte şi umblă galben pe sub tot Pământul şi pe sub mare îi împărtăşeşte tainic şi tăcut cu toată ştiinţa care le trebuie. Trebuie doar să înceapă să se urce în spinarea lui acoperită cu piele de melc.
Am această încredinţare pentru că i-am văzut apoi spiralând şerpişori şi netezindu-i ca nu cumva să piardă vasul zămislit apă după ardere, aşa cum făceau şi moşii lor, înainte să li se descopere fascinanta rotire din pedale. I-am urmărit zgâriind cu rana cuiului desene pe spatele străchinilor. Arând cu plugul unui pieptene plete vălurite în creştetul ulcioarelor. Baletând cu pensula şi parfumând cu culoare pieptul oalelor menite să ţină lapte. Stăpânind ca pe mânji bulgării robuşti şi rebeli, supuşi de viteza roţii olarului.

Să lucreze... să se întâlnească, de fapt... să comunice, să se iubească, să trăiască de mână cu lutul nu e... bine. E esenţial. E hotărâtor.
Doctorii spun că e bine. Eu, unul din cei ce au întâlnit lutul faţă către faţă de când am mers de-a buşilea, unul din cei ce, timid, în adolescenţă, l-am atins tremurând cu degetele, sub privirile indiscrete ale unui mentor artist, unul din cei ce pe ascuns îşi cufundă şi astăzi mâinile împecabil îngrijite de orăşean în dospinda burtă de melc de pe prispa amintirilor mele, mărturisesc doar prietenilor, în secret că e... de nepovestit. E ca lucrurile lăsate printre primele de Dumnezeu. Taumaturgic şi cu neputinţă de tradus în vorbe.

ASCII ART

A fost scrisa odata o uriasa Carte-castel
Din care a cazut pe Pamant o pagina.
Din ea, intr-o buna zi s-a ivit
O frumoasa Printesa-poezie
Din care a coborat un Cuvant.
Iar acest ultim fenomen,
Incredibil si singur si viu
A primit de la oameni, precum o fiinta,
Un nume, care este Navidad.

De atunci, am primit buna veste ca
Unicul are voie sa se replice
Si, deci, oricarei frumoase din litere
I se ingaduie a redeveni Printesa
In timpul secundelor cat poate
Slobozi neexplicate inca, cuvinte noi
Printre noi.

lack of love

It's incredible

All these years

entirely devoid of love

how clear can you see

The Love,

everything about love.

Standing water text

First common familiar thing
Everybody notices about unicorns
Is that they are, basically, horses,
Ones extremely hard to touch,

Taking always their own decisions,
Owners of an obvius, restful beauty,
Strong, majestic and courageous,
Even hunted, they don’t loose.

Their serene eyes are designed that way
That the tears are not to cry.
Curious beings, they can approach sometimes
And, so kindly, you may even get kissed.

But it will be only on your drift hair,
Forehead, at most,
That is the only part of yourself
That an imposing horse can reach.

Unicorns do not have, necessarily, wings,
But they are experts in fixing that.
All their life, they take care to be loved
By so many different individualities,

So, when it will be the time to fly
Or to find the main gate in the sky,
They will wait catching up strings of trust
That they used to tie to the others, in the past.

Looking like being bound to a thousand kites of love!
So, the last thing: the mirror. They never had one.
They need you to lead to a clear standing water,
The only way to explain what exactly are them.

If one of those wonders will seem surprised
Seeing his image, below, in the pond,
You’ll know you’re the first one
That made him realize he’s an Unicorn.

The unkiss

Thankyou for that special,

Unexpected, wonderful gift

Of the non-existent kiss.

I just found that, later,

I can use it as a shortcut

To find you.

It will be the only kind of ticket

To reach that place

Where I can see beauty again.

How to be always victorious

Thanks God

That in a battle against Him

I don't have any chance

To win!

How great it will sound

Could you please
Hug my name
With your voice
Once again?

Hearing it,
I’ll consider
That moment
My very first time.

You in the air

Having your hand in mine,
I feel dainty,
It’s like in the childhood,
Receiving a beautiful kite.

I'm so happy, looking up,
That the person
Who holds the thin string today
It’s right me!

I discovered that
I’m here not to keep you tight,
Not to give you directions,
But to release the thread

As much as you need
To get high.
And to run tireless in the fields
Taking care for you, not to crumble.

That way, my dear kite,
The “fall” in love
Should become
A Rise in love.

Aerul din Microcosmos

Dear blue tree

I'd like to find a way

To color you green

And brown and white

And healthy again

As I remember you

Long time ago.

I would try to stik

The thin leaf of me

On your old scar,

Right and tight,

Strengthen the bark,

Stopping night fight.

Healing your fear,

Make grief desappear.

So, hidden in stings

I'm waiting for springs.

Shhhh

It hurts.
I whisper it
As load as I can,
But nobody hear.

Hey, look!
This snake
Has been so bad
With me!

Let it be,
It opens in your pain,
In your body,
In your mind,

Little by little,
The door
For Me
To came in.

Beautiful couple

Hug your pain,

Hug and dance.

Do not crush it,

It's romance...

If it hurts,

You got the sense.

If it sings,

It's your chance.

Cradle word

Every construction

Made by thoughts

That people use to call poetry

Is, in fact, a cradle

That the grown-up needs to carve

Just to lull himself

Through his rainy days.

Round

And leaving mown hay perfume around,

This warm shape that swings,

The wood of words, I mean,

Far away through ideas,

Needs so much to be heard

So it sounds, ...so strong.

Spam love

Alexandra C., age 5

If you notice one day
That it’s so cold throughout
That you need to cover,
But, shivering, you discover

That you’re no reason handless,
Like an enormous, unwinged,
Amazing, strong bird
Who only can run…

All right, it’s me the one
That have taken your arms,
Being in trouble of hugging myself
In the middle of a stormy afternoon.

And …if you simply cannot find yourself
Anywhere, one morning,
Let know that
It’s me the one who needs you so

That I had to kidnap you overseas,
To stay nearest,
Quiet and still, stealing time from you
Until each tear were shared.

The same, if you wake up one night
With so many blue-singing-fruits around
That the heaven-trees and their angels
Could become enviously,

Be sure, too, it’s me,
The one who invented them, making collages
By cutting special paper-dreams I got
And sadly adorning you with, in your sleep.

“Oh, no, do not be sorry for that!
It’s not so bad to spread
Undesired beautiful feelings
Or care that nobody is interested in…

This is the realy best part…
Actually, I can say this is the point!”,
Said to me the greatest spam-lover ever,
The Christ Himself.

Miriam D., age 5

Who

Maria M., age 5

I’m in a long splendid trip

To find the beautiful places

I used to see you

Long time ago.

That green long grass is singing,

That big blue bird is growing over the field.

I’m alone,

But happy to reach there.

I’m holding tight my own hand

And push myself to smile brightly.

I only have a short question.

Who are you?

Let's see...

Silvia D., age 6

If you deeply take care

Of somebody of your beloved friends,

Think and, then, tell me,

What exactly do you appreciate at him?

Do you thirsty need

His incredible presence, above all?

No. That's when you love you most.

If you would, you should smile knowing him flying.

Do you suppose that you love

The way he's looking at you or treating you?

No. That's the most selfish thought.

You never loved HIM, for sure.

Do you believe you love him because

You have noticed his fair face or his handsome body?

No. That don't means that you love him, neither.

You cannot effectively be in love with an immage, can you?!

So, why do you love a friend?

It's because you're among the people

That use to see that specific beauty inside of him,

The one that's impossible to be seen with the eyes, in any light...

That fact means that you love all the resulting events,

Including that he can hide, hurt or hate.

Meaning that he can run

And never answer to any whisper.

So, if you honestly want to find out

If you love THE REAL HIM in somebody,

You have to start by being brave,

I mean by loving his decissions, first.

Dor de Gabrielle

Mi-am amintit de o temă de scenografie a copiilor mei de la grădi: cum se poate inventa 

din foi de poezie o aripă... Răspunsul a fost în limba japoneză, desigur.

Iar în încercarea (ratată şi incompletă) de film pot să vă prezint o persoană deosebită, 

care joacă aici într-o piesă de pantomimă, creată special pentru ea, pentru că nu 

vorbeşte. Nu vorbeşte de supărare.

La festivalul de teatru şi origami al A.C.T.O.R. de anul acesta a trebuit ca fiecare 

concurent să prezinte ceva în legătură cu o floare. Subiectul general era "Florigami".

Alegerea noastră a fost floarea esenţială a umanităţii. Crinul din Rai. Cel pe care încă 

îl caut, alături de nişte prieteni secreţi.

Despre puiul meu şi despre aripile sale de hârtie o să vă mai povestesc. Deocamdată 

vă fac cunoştinţă. Se numeşte Gabi şi este un înger.

The shortest story of mine

Dear myself,

Need you back.

Adéu

Today I just realised

What precisely all Latin languages

Intend to say

On every goodbye.

It shouldn't be a painful,

A desperate, an impossible blow

Or a supreme finish

Like it seems to be. No.

Nothing at all.

This saying is a cover for peace,

For hope, faith and power,

It's a Promise ...a good start.

Everywhere, "adios" are carrying

A burden of two hiden words:

A Diós. A Dio. A Déu. A Dieu.

A smile. A secret salutation.

An engagement between martyrs

Face to face with death,

A wish between people that realy can love,

Face to face with life.

The meaning is, as we can see,

"We'll met again, just trust it,

Not here, ever, but it will be upstairs,

For sure...we'll run in the Grass".

Mara B., age 4

Elis Regina