Deşi sunt în anul doi de studii doctorale şi m-am încrâncenat toată viaţa în examene, de curând am luat hotărârea de a da admitere anul acesta la RAI. Nu sunt iniţialele unei instituţii, este chiar instituţia. E foarte greu cu subiectele, dar mă rog şi nădăjduiesc că şi de această dată, ca la fiecare examen important pe care l-am susţinut şi în trecut, îmi va şopti răspunsul chiar Dumnezeu. El e cel care va întreba, desigur, dar sper că tot El va şi răspunde, în lipsa totală a răspunsului meu.
Mai am suplimentar o scânteie de speranţă. El obişnuia să rânduiască totul în aşa fel încât mi-a picat mereu la test singurul lucru pe care îl ştiam face.
Motivele pentru care insist să candidez cât mai repede, lucru pe care îi sfătuiesc şi pe alţii să-l ia în serios, sunt două. Pe de o parte, având în vedere că sunt absolvent de liceu şi universitate de artă, eu trebuie să ajung să văd cea mai frumoasă privelişte a creaţiei, cea mai grandioasă şi de nedescris minune, şi anume FAŢA LUI HRISTOS.
Dacă devii cândva cel mai mare artist, dacă ai absolvit o sută de academii de artă pe o mie de secţiuni şi ai avut burse şi călătorii şi peripeţii într-un milion de ţări de pe Pământ, încât să-ţi fi apropiat şi asimilat întreaga Artă a omenirii de la primele ei secunde şi până astăzi şi nu ajungi să vezi faţa Lui Hristos, poţi izbucni în plâns şi deznădejde liniştit, zadarnică e truda ta.
Dacă ţi-ai însuşit studiind îndelung ştiinţa, bucuria şi tehnica descoperirii Frumuseţii şi nu vei găsi aievea faţa Lui Hristos, nimic nu eşti. Făcutu-te-ai numai pojghiţă acoperitoare şi aurul tău polei scorojitor. (O şoaptă între paranteze: ştiţi, eu sunt mămica lui Pavel.)
Asemenea, dacă ai iubit partea lui Dumnezeu înţeleasă de umanitate ca frumos şi, tânjind, sărac şi alergat, n-ai reuşit să vezi totuşi niciodată vreun muzeu, dar ai primit voie a te desfăta de Faţa Lui Hristos, nu e nicio pierdere. De acum încolo primeşti minte îngerească şi toate ale lumii îţi vor fi date ţie spre cunoaştere şi atingere, scrise ca-n palmă. Te va purta, evident, Fiul lui Dumnezeu, cu uşurinţă, prin El însuşi pretutindeni. Aţi văzut cât de tare rimează Dumnezeu cu cuvântul „muzeu”? Pentru că El asta şi constituie:
Dumnezeu, Cuvântul-Muzeu... E precum jocurile-numărătoare ale copiilor.
Apoi, ca să revenim, încă un lucru minunat în rai e acela că poţi sta câtă vreme voieşti, adică tot timpul, cu cei iubiţi ai tăi în braţe (chiar dacă ei se află sau încă nu acolo), pentru că nu te mai grăbeşti să ajungi la serviciu.
Nu mai am deloc răbdare întrucât, tot din acest punct de vedere, voi putea fără niciun fel de problemă sau blocaj cultural să vă strig până pe Pământ, unde vă voi vedea plan, decorativ, ţesut exact ca pe renascentistele verduri... În mijlocul grădinii-în-grădină, pe insula cu borduri de ape şi flori, unde, unicorn, graţios veţi fi dezmierdat de către preafrumoasa dumneavoastră Doamnă. Doamna cu licornul de pe tapiserii. Şi în loc de „vă iubesc”, cum am început în această infatuată scrisoare de amor, mă voi adresa cu „TE iubesc”!!! Acesta este cel de-al doilea motiv pentru care dau admitere.
Dacă aţi şti de câtă vreme îl aştept eu pe "...Te"!!!
Vă rog să-i înmânaţi un buchet mare de îmbrăţişări frumoasei Doamne-cu-Licornul de pe verdură, această scrisoare îi aparţine în aceeaşi măsură. Fiind dumneavoastră amândoi un trup.
Cu stimă, a dvs. C. Dragomir, licenţiată în arte plastice şi decorative şi mai cu seamă în tapiserie :)
P. S. Numai acum, după multe zile, citindu-vă ultimul dar şi ultima iubire, am putut vedea că deja aţi dezbătut academic cele ce nu mă pricepeam eu a vi le înfăţişa... Daaaaa, asta voiam să spun! Cum ziceţi dvs., Cuvântul în veşmintele imaginilor... cât este de extraordinar!
Ce arcaş priceput v-a lăsat Dumnezeu pe verdura cuvintelor!
Am hotărât, deci, să predau astăzi la grădiniţă despre tapiseria-alegorie din evul mediu. Să le arăt de unde se ivesc, de fapt, unicornii şi alesele prinţese. Au fost încântaţi să le afle o sursă, alta afară de desenele acelea animate imposibile care se pretind a fi acum la modă.
Vă las să vă amuzaţi de grădinile-în-grădini şi de inorogi în interpretarea copiilor, după ce au vizionat albumele-ţesături ...
Olguţa Barizi, 6 ani
Radu Petrescu, 6 ani
Diana Ilie, 6 ani
Nectaria Manta, 5 ani
Irina Iordache, 5 ani
Antonia Enescu, 6 ani
Ilinca Anghel, 5 ani
Alexandra Popa, 7 ani
Vă rog să-i înmânaţi un buchet mare de îmbrăţişări frumoasei Doamne-cu-Licornul de pe verdură, această scrisoare îi aparţine în aceeaşi măsură. Fiind dumneavoastră amândoi un trup.
Cu stimă, a dvs. C. Dragomir, licenţiată în arte plastice şi decorative şi mai cu seamă în tapiserie :)
P. S. Numai acum, după multe zile, citindu-vă ultimul dar şi ultima iubire, am putut vedea că deja aţi dezbătut academic cele ce nu mă pricepeam eu a vi le înfăţişa... Daaaaa, asta voiam să spun! Cum ziceţi dvs., Cuvântul în veşmintele imaginilor... cât este de extraordinar!
Ce arcaş priceput v-a lăsat Dumnezeu pe verdura cuvintelor!
Am hotărât, deci, să predau astăzi la grădiniţă despre tapiseria-alegorie din evul mediu. Să le arăt de unde se ivesc, de fapt, unicornii şi alesele prinţese. Au fost încântaţi să le afle o sursă, alta afară de desenele acelea animate imposibile care se pretind a fi acum la modă.
Vă las să vă amuzaţi de grădinile-în-grădini şi de inorogi în interpretarea copiilor, după ce au vizionat albumele-ţesături ...
Olguţa Barizi, 6 ani
Radu Petrescu, 6 ani
Diana Ilie, 6 ani
Nectaria Manta, 5 ani
Irina Iordache, 5 ani
Antonia Enescu, 6 ani
Ilinca Anghel, 5 ani
Alexandra Popa, 7 ani
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere